Gaz Metan Mediaș a primit verbal undă verde din partea lui Viorel Duru, la ultima vizită făcută de acesta la finele săptămânii trecute, pe arena unde gruparea gazistă va disputa meciurile de pe teren propriu în ediția 2008-2009 a ligii I. Duru le-a mărturisit oficialilor clubului că din punctul de vedere al executării lucărilor de modernizare la stadion, Mediașul se află în primele 10 locuri pe țară. „A văzut că s-a amplasat sistemul de monitorizare video și cel electronic de controlare a biletelor la intrarea pe stadion, a văzut că tabela electronică va fi și ea gata în timp util și normal că a fost impresionat. Ne-a spus că nu se aștepta ca în timp așa de scurt să punem la punct aproape toate lucrurile. Practic mai avem să dăm drumul la punctul de comandă centrală a acestor sisteme” a declarat directorul sportiv al clubului, Ilie Vlad. Altfel fotbaliștii Gazului au avut liber duminică și luni, după ce au revenit din cantonamentul din Austria, și vor relua antrenamentele marți de la ora 18.00. Gaz Metan va juca sâmbătă ultimul amical al verii înainte de debutul oficial în prima divizie, adversară fiind echipa lui Ioan Ovidiu Sabău, Gloria Bistrița.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER